Pacientul s-a prezentat cu distrucții carioase într-un stadiu avansat la nivelul a trei incisivi superiori. Dinții afectați au fost asimptomatici și nu și-au pierdut vitalitatea, aceasta fiind prezenta și peste 2 luni la recall.
Clinica Dr. Codrean

Așteptările pacientului au vizat îmbunătățirea esteticii zâmbetului.
După discuția inițială, ne-am orientat înspre un tratament realizat într-un timp scurt și cu un cost accesibil.
Cei trei incisivi au fost restaurați cu un material compozit într-o singură ședință de lucru. După îndepărtarea proceselor carioase și verificarea cu indicator de carie, am refăcut treptat pereții dentari distruși. Respectarea principiilor adeziunii și izolarea cu o folie de digă ne-a permis să păstrăm vitalitatea dentară.
Aspectul final este datorat realizării a trei fațete din compozit printr-o tehnică directă.
Poți citi mai multe despre tratamentele noastre cu fațete din compozit la acest link.
Lasă-ne un mesaj și vei primi răspuns la întrebările tale în cel mai scurt timp posibil.
Îți putem oferi tratamente în rate cu 0% dobândă prin cardul StarBT
de la Banca Transivania
Apasă butonul de mai jos pentru mai multe detalii:
Poți să ne suni la numărul 0751713500 sau să completezi formularul de programări